"Expoziţia, este adevărat, se oferea privirii tocmai ca un buchet de flori, cu naturaleţe şi cu o schiţă de zîmbet. Nu-mi dau aere de critic plastic; nici nu intenţionez să fac aici o cronică de specialitate, dar cunoscînd - din auzite - cîte ceva despre felul de a fi, de a gîndi, despre convingerile şi profesiunea de credinţă a Tatianei Mihăilescu, mă aşteptam la cu totul altceva, la o manieră mai hieratică, la mai mult clarobscur, la cu totul alte zone tematice. Pe simeze era, de fapt, lumină modelată cu curaj şi fără frică de manierism, ca şi cum translucidul fusese prea irezistibil pentru ca pictoriţa să-şi mai pună problema încifrării, construirii succesivităţii unor straturi semantice ulterioare. Evident, ochiul obişnuit să descompună nuanţa cu o scrupulozitate „computerizată“ trădează vocaţia şi specializarea absolută. Dar rezultatul, cu realismul şi fineţea marilor maeştri olandezi, emoţionează pînă la nedumerire în acest veac al tuşei picturale grăbite şi aglutinante, în care nimeni nu mai are răbdare să studieze sfumato-ul luminii pe o petală de floare. Încît rezultatul nu trimite la macrofotografie, ci creează, mai curînd, statui de trandafir. De roză, adică."
........................................................................................................................
"La o primă vedere, fără a transfoca, Rozele Taminei capătă valentele unor fiinte – asa cum spunea Adrian Alui Gheorghe în vernisajul de la Piatra-Neamt [...]căci trandafirul este, intr-adevăr, o stare de spirit, de pace si de reculegere, un mesaj de ingenuitate.
În ceea ce priveste tehnica, artista mărturiseste că ea te exprimă si te defineste, iar pentru cine are ochi să vadă, sigur că se „citeste” în lucrările sale faptul că Tatiana Mihăilescu a fost restaurator de pictură, adică doctor de opere – după cum însăsi se exprimă. Meseria aceasta care parcurge un arc de cerc între stiintă si artă i-a îngăduit pictoritei să intimizeze tehnic cu înlăuntrul celor mai mari valori ale picturii noastre clasice: Grigorescu, Tonitza, Luchian. Dar nu numai. Admiratoare si cunoscătoare a picturii flamande, în toată splendoarea rafinamentului ei, Tamina a stiut să pătrundă arta bunului gust genial al flamanzilor, care practicau structuri coloristice cînd dense, cînd transparente, ori diafane în exces, pentru a întări ceea ce aveau de exprimat. Esenta simbolisticii structurale taminiene constă, în fapt, tocmai în aceste fantastice irizări de lumină si culoare, care fug – întocmai ca-n Bach – după o ordine interioară numai de pictorită stiută, ca o imensă pilitură de fier, răsucită prin ungherele nestiute ale universului, căci florile sînt flori si univers totodată, asa cum în Eminescu sunetul cornului se abstrage ca un ecou al copilăriei exterioare, trecînd prin el însusi, modificat si aiurit. Expresia eminesciană din versul Ca un stîlp eu stam în lună poate că exprimă esentializat starea noastră, care ne dezechilibrează cotidian, întorcîndu-ne în universul primordial al copilăriei, căci tema lucrărilor taminiene irizează spre infinitul celor patru laturi ale ancadramentului, trecînd prin si dincolo de spatiul „înrămat”. Rama însăsi continuă aluziv dar esential simbolistica abordată, nu o opreste la marginea ei.
[...]Să îl invocăm pe Charles Baudelaire, respectînd consonanta cu ceea ce ne-a transmis pictorita poetă: Ca niste lungi ecouri unite-n depărtare/ Într-un acord în care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina, adînc, fără hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngînă si-si răspund. Gaudeamus igitur!! Să ne bucurăm, căci Universul este acelasi, doar lumina diferă."
........................................................................................................................
Soapta, curgerea, tandra tactilitate sunt punctele de stabilitate ale unui discurs artistic ireprosabil ca manualitate si desavarsit ca atitudine artistica in fata vietii. Delicatetea tratarii suprafetei pictate, sugestiile multiple atesta o inalta virtuozitate grafica si cromatica, desenul subtil ca o ideala epura implinindu-se prin rafinatele acroduri de culoare realizate in maniera picturii flamande din secolul al XVII-lea."
........................................................................................................................
"Prima referinta sonora, care-ti vine in cap atunci cind vezi „variatiunile“ plastice ale Taminei, este „floristica“ senzuala a Georgiei O’Keeffe. Greu de invocat ceva mai „abstract“ decit „stranietatea“ si „misticismul“ picturii celei care a fost sotia si companioana vietii marelui fotograf american Alfred Stieglitz. Ei bine, in acest univers „vaporos“, „diafan“ si „subversiv“ a inteles sa se plaseze si parcursul tematic al Taminei. Confuzia si capcana intinsa distratilor spectatori si celor care se erijeaza in comentatori ai actului plastic se datoreaza recursului, literal doar, la opera poetica a lui Eminescu. Citate scurte din poeme, taiate precis, sint alaturate unor panouri care, in marea lor majoritate, infatiseaza „portrete“ de flori, in special trandafiri... Exista si citeva peisaje imaginare (vizionare?), pictate intr-o cromatica glaciala, dar nu departe de muzicalitatea picturilor unui pe nedrept uitat artist lituanian, Mikalojus C¡iurlionis (1875-1911) – acela care a experimentat chiar inaintea lui Kandinski pictura abstracta. În acest univers al „singuraticilor“ functioneaza mai degraba tacerea. Nu exista nimic ostentativ, provocator, vanitos si agresiv. Tamina lucreaza cu maxima acribie, acuratete si profesionalism, chiar daca acest din urma termen a devenit deja, pentru majoritatea celor ai breslei, vetust si „pretios“. Si aici, se pare, expandeaza paradoxul – cu cit maniera ta de lucru este mai ingrijita, cu cit mai asumata si mai responsabila se arata, cu atit devii mai „suspectat“ de amatorism. Maturitatea si sinceritatea unui act artistic aproape ca deranjeaza si orbeste.
În anul 1995, scriam un text despre un sculptor care se apropiase de opera lui Eminescu si spuneam acolo asa: „artistul plastic si cuvintul scris se afla intr-o disputa continua, menita fie sa descopere noi valente ale mesajului scris, fie sa traseze directii incepatoare (daca mai sint posibile acestea in stadiul actual) in economia mijloacelor de exprimare plastica“. La Tamina, „disputa“ respectiva este sublimata, difuza si ascunde un „vehicul ideatic“. Determinarea acestuia este marea provocare si totodata piatra de poticnire pentru aceia care nu vad dincolo de crusta imaginii... care e, in esenta, o scamatorie. Pictura de calitate nu e numai pentru ochi."
........................................................................................................................
........................................................................................................................
"Respectând realitatea de la care a pornit, cu o decenţă care exprimă opţiunea sa pentru exprimarea zonelor moderate ale sensibilităţii, imaginea florilor sale se caracterizează printr-o anumită ambiguitate, provenită din interferarea datelor recepţiei optice cu cele mai puţin precise ale amintirii şi ale reveriei, care aburesc spectacolul naturii şi îl acoperă cu văluri semitransparente. Lirismul imaginilor nu este blocat de descriptivism, autoarea optând pentru modulaţie mai mult decât pentru valoraţie, stăpânind deplin tehnica laviurilor şi transparenţelor care i-au permis să revină la nesfârşit asupra tabloului fără riscul opacizării sau al supraîncărcării. Sugestive atmosfere picturale le obţine şi abordând peisajul, în cele mai personale viziuni peisagistice actul pictării slujind cu adecvare unei exprimări de sine care nu mai e datoare decât în mică măsură analizei şi sintezei optice a motivului. În ansamblu, picturile Taminei sunt mai degrabă studii, fără ca desluşirea înspre concret a componentelor imaginii să ducă la ruperea unităţii tonal-afective care îi este proprie. Îmbinând echilibrat picturalul cu decorativul, Tamina realizează o pictură plină de graţie şi farmec, pe gustul tuturor, în cadrul căreia este o desăvârşită meşteră, posesoarea unei tehnici în care gestul este minuţios, repetat, suprapus, detaliile pierzându-şi autonomia, întreţesându-se cu ductul liniei, transpar sau se pierd, continuând să existe în profunzimea imaginii căreia îi dau consistenţă şi vitalitate. Fiecare lucrare se ridică la o valoare simbolică poate neimaginată de artistă .... care ne antrenează pe noi, privitorii într-o lume a poeziei, a amintirilor, a sugestiei, de o certă sensibilitate şi un neîndoielnic adevăr şi care parcă ne deschid ferestre către grădina unui gând, sporind „a lumii taină“, cum se exprimă poetul."
Ada POPOVICI
Expozitia “Roze”, Piatra Neamt
Decembrie 2005
Expozitia “Roze”, Piatra Neamt
Decembrie 2005
........................................................................................................................
"La o primă vedere, fără a transfoca, Rozele Taminei capătă valentele unor fiinte – asa cum spunea Adrian Alui Gheorghe în vernisajul de la Piatra-Neamt [...]căci trandafirul este, intr-adevăr, o stare de spirit, de pace si de reculegere, un mesaj de ingenuitate.
În ceea ce priveste tehnica, artista mărturiseste că ea te exprimă si te defineste, iar pentru cine are ochi să vadă, sigur că se „citeste” în lucrările sale faptul că Tatiana Mihăilescu a fost restaurator de pictură, adică doctor de opere – după cum însăsi se exprimă. Meseria aceasta care parcurge un arc de cerc între stiintă si artă i-a îngăduit pictoritei să intimizeze tehnic cu înlăuntrul celor mai mari valori ale picturii noastre clasice: Grigorescu, Tonitza, Luchian. Dar nu numai. Admiratoare si cunoscătoare a picturii flamande, în toată splendoarea rafinamentului ei, Tamina a stiut să pătrundă arta bunului gust genial al flamanzilor, care practicau structuri coloristice cînd dense, cînd transparente, ori diafane în exces, pentru a întări ceea ce aveau de exprimat. Esenta simbolisticii structurale taminiene constă, în fapt, tocmai în aceste fantastice irizări de lumină si culoare, care fug – întocmai ca-n Bach – după o ordine interioară numai de pictorită stiută, ca o imensă pilitură de fier, răsucită prin ungherele nestiute ale universului, căci florile sînt flori si univers totodată, asa cum în Eminescu sunetul cornului se abstrage ca un ecou al copilăriei exterioare, trecînd prin el însusi, modificat si aiurit. Expresia eminesciană din versul Ca un stîlp eu stam în lună poate că exprimă esentializat starea noastră, care ne dezechilibrează cotidian, întorcîndu-ne în universul primordial al copilăriei, căci tema lucrărilor taminiene irizează spre infinitul celor patru laturi ale ancadramentului, trecînd prin si dincolo de spatiul „înrămat”. Rama însăsi continuă aluziv dar esential simbolistica abordată, nu o opreste la marginea ei.
[...]Să îl invocăm pe Charles Baudelaire, respectînd consonanta cu ceea ce ne-a transmis pictorita poetă: Ca niste lungi ecouri unite-n depărtare/ Într-un acord în care mari taine se ascund,/ Ca noaptea sau lumina, adînc, fără hotare,/ Parfum, culoare, sunet se-ngînă si-si răspund. Gaudeamus igitur!! Să ne bucurăm, căci Universul este acelasi, doar lumina diferă."
Valentin COSEREANU
Expozitia “Diafania”, Galeria “Cupola”, Iasi
Ianuarie 2006
Expozitia “Diafania”, Galeria “Cupola”, Iasi
Ianuarie 2006
........................................................................................................................
Soapta, curgerea, tandra tactilitate sunt punctele de stabilitate ale unui discurs artistic ireprosabil ca manualitate si desavarsit ca atitudine artistica in fata vietii. Delicatetea tratarii suprafetei pictate, sugestiile multiple atesta o inalta virtuozitate grafica si cromatica, desenul subtil ca o ideala epura implinindu-se prin rafinatele acroduri de culoare realizate in maniera picturii flamande din secolul al XVII-lea."
Valentin Ciuca
Expozitia “Diafania”, Galeria “Cupola”, Iasi
Ianuarie 2006
Expozitia “Diafania”, Galeria “Cupola”, Iasi
Ianuarie 2006
........................................................................................................................
"Prima referinta sonora, care-ti vine in cap atunci cind vezi „variatiunile“ plastice ale Taminei, este „floristica“ senzuala a Georgiei O’Keeffe. Greu de invocat ceva mai „abstract“ decit „stranietatea“ si „misticismul“ picturii celei care a fost sotia si companioana vietii marelui fotograf american Alfred Stieglitz. Ei bine, in acest univers „vaporos“, „diafan“ si „subversiv“ a inteles sa se plaseze si parcursul tematic al Taminei. Confuzia si capcana intinsa distratilor spectatori si celor care se erijeaza in comentatori ai actului plastic se datoreaza recursului, literal doar, la opera poetica a lui Eminescu. Citate scurte din poeme, taiate precis, sint alaturate unor panouri care, in marea lor majoritate, infatiseaza „portrete“ de flori, in special trandafiri... Exista si citeva peisaje imaginare (vizionare?), pictate intr-o cromatica glaciala, dar nu departe de muzicalitatea picturilor unui pe nedrept uitat artist lituanian, Mikalojus C¡iurlionis (1875-1911) – acela care a experimentat chiar inaintea lui Kandinski pictura abstracta. În acest univers al „singuraticilor“ functioneaza mai degraba tacerea. Nu exista nimic ostentativ, provocator, vanitos si agresiv. Tamina lucreaza cu maxima acribie, acuratete si profesionalism, chiar daca acest din urma termen a devenit deja, pentru majoritatea celor ai breslei, vetust si „pretios“. Si aici, se pare, expandeaza paradoxul – cu cit maniera ta de lucru este mai ingrijita, cu cit mai asumata si mai responsabila se arata, cu atit devii mai „suspectat“ de amatorism. Maturitatea si sinceritatea unui act artistic aproape ca deranjeaza si orbeste.
În anul 1995, scriam un text despre un sculptor care se apropiase de opera lui Eminescu si spuneam acolo asa: „artistul plastic si cuvintul scris se afla intr-o disputa continua, menita fie sa descopere noi valente ale mesajului scris, fie sa traseze directii incepatoare (daca mai sint posibile acestea in stadiul actual) in economia mijloacelor de exprimare plastica“. La Tamina, „disputa“ respectiva este sublimata, difuza si ascunde un „vehicul ideatic“. Determinarea acestuia este marea provocare si totodata piatra de poticnire pentru aceia care nu vad dincolo de crusta imaginii... care e, in esenta, o scamatorie. Pictura de calitate nu e numai pentru ochi."
Vladimir BULAT
“Observatorul Cultural”, 2006
“Observatorul Cultural”, 2006
........................................................................................................................
"Diafania este o trimitere implicita la un registru comun picturii si poeziei - motiv stravechi atat in zona cuvantului cat si in cea a artelor vizuale. Inevitabil, termenul ne aminteste de o anumita latura a romantismului, de universul poetilor simbolisti si in aceeasi masura de lumea stranie si misterioasa a florilor lui Odilon Redon sau de aceea a bogatelor interpretari ale Art Nouveau-ului. Autoarea isi gaseste in mod special afinitati cu poezia lui Mihai Eminescu"
Mariana Tomozei Cocos
Expozitia “Diafania 5”, Centrul Cultural “Dunarea de jos”, Galeria “La Mansarda”,
Galati, Aprilie 2006
Expozitia “Diafania 5”, Centrul Cultural “Dunarea de jos”, Galeria “La Mansarda”,
Galati, Aprilie 2006
........................................................................................................................
"Respectând realitatea de la care a pornit, cu o decenţă care exprimă opţiunea sa pentru exprimarea zonelor moderate ale sensibilităţii, imaginea florilor sale se caracterizează printr-o anumită ambiguitate, provenită din interferarea datelor recepţiei optice cu cele mai puţin precise ale amintirii şi ale reveriei, care aburesc spectacolul naturii şi îl acoperă cu văluri semitransparente. Lirismul imaginilor nu este blocat de descriptivism, autoarea optând pentru modulaţie mai mult decât pentru valoraţie, stăpânind deplin tehnica laviurilor şi transparenţelor care i-au permis să revină la nesfârşit asupra tabloului fără riscul opacizării sau al supraîncărcării. Sugestive atmosfere picturale le obţine şi abordând peisajul, în cele mai personale viziuni peisagistice actul pictării slujind cu adecvare unei exprimări de sine care nu mai e datoare decât în mică măsură analizei şi sintezei optice a motivului. În ansamblu, picturile Taminei sunt mai degrabă studii, fără ca desluşirea înspre concret a componentelor imaginii să ducă la ruperea unităţii tonal-afective care îi este proprie. Îmbinând echilibrat picturalul cu decorativul, Tamina realizează o pictură plină de graţie şi farmec, pe gustul tuturor, în cadrul căreia este o desăvârşită meşteră, posesoarea unei tehnici în care gestul este minuţios, repetat, suprapus, detaliile pierzându-şi autonomia, întreţesându-se cu ductul liniei, transpar sau se pierd, continuând să existe în profunzimea imaginii căreia îi dau consistenţă şi vitalitate. Fiecare lucrare se ridică la o valoare simbolică poate neimaginată de artistă .... care ne antrenează pe noi, privitorii într-o lume a poeziei, a amintirilor, a sugestiei, de o certă sensibilitate şi un neîndoielnic adevăr şi care parcă ne deschid ferestre către grădina unui gând, sporind „a lumii taină“, cum se exprimă poetul."
Veronica BODEA TATULEA
Expozitia “Diafania 16”, Muzeul de Arta, Brasov
Decembrie 2006
Expozitia “Diafania 16”, Muzeul de Arta, Brasov
Decembrie 2006
